full screen background image

Alegerile interne pentru parlamentare și strategia de campanie ale USR Iași, analizate de Senatorul Dan Lungu

Dan Lungu, Senator USR de Iași, a explicat mecanismele de vot interne din filiala USR Iași pentru desemnarea candidaților la alegerile parlamentare și a analizat rezultatele obținute de filiala Iași la alegerile locale, atât în municipiu, cât și în județ. Analiza s-a desfășurat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc luni, 12 octombrie, la sediul cabinetului parlamentar din Iași. La eveniment au fost prezenți și Eugen Neagu, vicepreședinte USR Iași, Mihai Lupu, membru al Biroului Județean Iași și Sevastian Alexandru, membru USR. Pe lista subiectelor discutate au fost incluse și teme actuale controversate în politica națională și locală, precum traseismul politic, „metoda autobuzului” sau desemnarea delegaților care au votat candidații pentru parlamentare, explicând modul în care lipsa comunicării interne a dus nu doar la conflicte, ci și la obținerea unor rezultate sub așteptările membrilor. Alcătuirea listelor de candidați USR pentru alegerile parlamentare În ceea ce privește modul de selecție și de promovare a candidaților pe listele locale și parlamentare, Mihai Lupu a condamnat candidaturile traseiste și promovarea unor valori care există doar la nivel teoretic în partid, știrbind credibilitatea acestuia. „USR s-a transformat într-o trambulină pentru o parte dintre persoane; funcțiile partidului sunt folosite astăzi doar pentru a ocupa locuri pe liste și pentru a se propulsa în față, chiar și cu riscul compromiterii democrației și transparenței. Astfel s-a constituit în USR Iași un grup alcătuit din doamna Cosette Chichirău și Filip Hăvârneanu sau Mihail Bogdan, care i-au fost angajați la cabinet, și Ștefan Tănase, care a fost angajat pentru coordonarea procesului de extindere. Exact aceste persoane care au fost angajate ale partidului, în momentul de față sunt și primele pe liste”, a declarat Mihai Lupu, membru al Biroului Județean Iași. Totodată, Dan Lungu a menționat și folosirea „metodei autobuzului”, explicând că acesta se bazează pe acele grupuri de persoane care au drept de vot în partid, dar la care nu se poate ajunge, deoarece aceștia nu fac parte din grupurile interne de discuții, nu participă la dezbaterile de partid, iar datele lor nu sunt publice. „Din totalul de 78 de delegați aleși din Filiala USR a Municipiului Iași pentru a participa la Conferința județeană pentru votarea candidaților pentru Parlamentul României, 26 fac parte dintre membrii admiși în anul 2020, iar 25 dintre ei au fost admiși începând cu jumătatea lunii iunie. Dintre susținătorii admiși în partid în lunile ianuarie, februarie, aprilie și mai, nimeni nu a fost votat pentru a participa la Conferință, iar dintre ei admiși în luna martie a fost votat un singur delegat. Poate fi observat așadar limpede că pe masură ce s-a apropiat data alegerilor, numărul membrilor votați pentru a participa la Conferință a crescut”, a menționat Eugen Neagu, vicepreședinte USR Iași. Analiza rezultatelor obținute în urma alegerilor locale Dan Lungu a vorbit și despre eșecul întâmpinat în urma alegerilor locale, când Iașul a văzut o scădere de 37% la nivelul voturilor, comparativ cu rezultatele obținute de USR la alegerile europarlamentare. „În cazul județului Iași, putem spune că USR-ul a avut parte de o înfrângere onorabilă, deși putea fi o victorie răsunătoare. Strategia de campanie asumată de conducere fost să recuperăm voturile de la europarlamentare. Din păcate, numărul voturilor obținute la locale este sub jumătatea celor de la europarlamentare. Practic am pierdut jumătate din votanți. Pe municipiu, de la 60.332 de voturi la europarlamentare am ajuns la 26111 la locale. Pe județ, de la 88190 de voturi am ajuns la 30424 de voturi obținute. Acest rezultat ne spune clar că strategia a fost un eșec. Nu poți să pierzi mai mult de jumătate de voturi și să pretinzi că ai câștigat. Sondajul nostru intern de dinainte de alegeri ne dădea un scor pe judet de 19,9%; am obținut 14,6%. Cred că eticheta de traseist a candidatului nostru ne-a tras în jos, dat fiind faptul că USR are un electorat foarte exigent la problemele de integritate. De asemenea, a contat și înlăturarea lui Silviu Gurlui, care fusese ales în Conferința Județeană și era iubit de-ai noștri; activul de partid s-a demobilizat. În orașele din județ nu am obținut niciun consilier. Singura consolare sunt cei 9 consilieri pe municipiu și faptul că la primărie, în pofida scăderii dramatice a numărului de voturi, am obținut un procent onorabil, ajutați de prezența scăzută la vot. Electoratul în vârstă, speriat de COVID, a stat mai mult acasă decât cel tânăr, care e votantul nostru”, a declarat senatorul USR de Iași.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments