full screen background image

Daniel Mischie(HORA): Vom cere reactivarea şomajului tehnic şi a măsurii de 41,5%

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, se va întâlni vineri cu ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pentru a discuta situaţia industriei HoReCa. Principalele solicitări vor viza reactivarea şomajului tehnic şi a măsurii privind acordarea a 41,5% din salariul de bază angajaţilor care revin din şomaj tehnic. „La întâlnirea cu doamna ministru este vorba despre reactivarea şomajului tehnic şi de câteva lucruri tehnice referitoare la Kurzarbeit, iar după închiderea şomajului tehnic reactivarea procedurii de 41,5%, măsuri active. Şi sunt destule lucruri tehnice: dacă un angajat poate beneficia de două măsuri în aceeaşi lună pe aceeaşi companie” a declarat vineri, pentru AGERPRES, Daniel Mischie. De asemenea, în cadrul discuţiilor de vineri după-amiaza cu premierul Ludovic Orban, solicitările reprezentanţilor HORA se referă la deschiderea industriei şi acordarea unor despăgubiri specifice pentru industria restaurantelor.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments