full screen background image

Flutur a semnat certificatele de urbanism pentru extinderea reţelei de gaze naturale în Fundu Moldovei şi Salcea-Liteni

Astăzi, Președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat certificatele de urbanism pentru extindere de rețele de distribuție a gazelor naturale în mai multe localități din județul Suceava. Astfel, ca urmare a cererii adresate de comuna Fundu Moldovei, a fost emis Certificatul de urbanism pentru înființarea unei rețele de distribuție gaze naturale, investiție amplasată pe două unități administrativ-teritoriale, respectiv comunele Pojorâta și Fundu Moldovei. De asemenea, a fost semnat Certificatul de urbanism pentru extinderea rețelei de gaze naturale pe teritoriul orașelor Salcea și Liteni și al comunelor Udești, Verești și Fântânele. În vederea înființării de rețele de distribuție în județul Suceava, aceleași documente au fost emise în ultima perioadă și pentru comunele Forăști (satele Forăști, Antoceni, Oniceni, Roșiori, Ruși, Uidești, Țolești, Manolea și Boura), Rădășeni, Cornu Luncii, Adâncata, Hănțești, Forăști și Valea Moldovei sau pentru Zamostea, Zvoriștea (satele aparținătoare Zvoriștea, Șerbăuți, Dealu, Buda, Stânca și Slobozia) și Bălcăuți (satele aparținătoare Bălcăuți, Gropeni, Negostina) pentru studiu de fezabilitate și pentru autorizarea lucrărilor de construcții. „Vor fi disponibile fonduri pentru introducerea de gaze naturale în localitățile care astăzi sunt încălzite pe combustibil solid dar va fi o bătălie mare pe finanțare, drept care continuă îndemnul meu și către ceilalți primari să depună cât mai curând proiectele pentru extinderea rețelei de gaze naturale în localitățile lor. Astfel, estimăm că în perioada următoare se va putea dubla numărul de persoane din județul Suceava care să fie racordate la rețelele de gaze naturale. În județul Suceava sunt multe localități care așteaptă gaz metan, mai ales acolo unde distanța până la magistrală nu este foarte mare. Va fi necesară extinderea magistralei de gaz în județ și, după cum se știe, se lucrează deja la construcția magistralei spre Vatra Dornei.”, a declarat Flutur.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments