full screen background image

Aleșii locali din Botoșani vor depune jurământul în data de 21 octombrie

Având în vedere încheierea scrutinului electoral din data de 27 septembrie 2020 pentru alegerea primarilor, consiliilor locale, președintelui de consiliu județean și consilierilor județeni, facem următoarele precizări: Spre deosebire de vechea legislație, Codul administrativ nu mai reglementează alegerea comisiei de validare a mandatelor și validarea mandatelor în ședința de constituire a consiliului local sau a consiliului județean, ci reglementează componența exclusivă de validare a mandatelor de consilier local a judecătoriei în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, respectiv a tribunalului în a cărui circumscripție se află unitatea administrativ-teritorială, în cazul consilierilor județeni. Prin urmare competența de validare a mandatelor de consilier local revine judecătoriei  în cel mult 25 de zile de la data desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, adică 21.10.2020. Printre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru validarea mandatului de consilier local declarat ales se numără: să aibă domiciliul pe teritoriul UAT în care a fost ales, să nu-și fi pierdut drepturile electorale, fapt dovedit prin cazierul judiciar, să nu-și fi pierdut calitatea de membru al partidului politic pe lista căruia a fost ales, mandatarul financiar să depună raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale. Documentele doveditoare trebuiesc transmise către secretarul UAT în cel mult 15 zile de la data desfășurării alegerilor, adică până la data de 11.10.2020, lipsa acestora în acest interval constituind termen de decădere. Până la data de 13.10.2020, secretarul UAT are obligația de a transmite judecătoriei documentele doveditoare mai sus-menționate în vederea validării mandatelor consilierilor locali declarați aleși. Încheierea judecătoriei privind validarea sau, după caz, invalidarea mandatelor consilierilor locali va cuprinde numele consilierilor locali ale căror mandate au fost validate și se comunică de îndată prefectului și secretarului UAT. Totodată, facem precizarea că până la data de 06.10.2020, consilierii locali declarați aleși au putut renunța la mandat în condițiile art. 115 din Codul Administrativ. O altă modificare deosebit de importantă este competența prefectului de a constata prin ordin îndeplinirea condițiilor legale de constituire a consiliului local. Conform art. 116 alin (4) și (5) , art. 150 alin (1) din OUG nr. 57/2019, desfășurarea primei ședințe privind ceremonia de constituire a consiliului local/județean în cadrul căreia depun jurământul consilierii declarați aleși, validați și primarul al cărui mandat a fost validat are loc la data stabilită de prefect, prin ordin de convocare, în maxim 30 de zile de la data desfășurării alegerilor, respectiv 26.10.2020. Totodată, facem mențiunea că la data prezentei, au fost ridicate toate sumele personalului implicat în procesul electoral pentru alegerile din 27 septembrie.    
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments