full screen background image

I.T.P.F. Iași: Poliţiştii de frontieră cercetează trei bărbați pentru braconaj piscicol

Poliţiştii de frontieră cercetează trei bărbați pentru braconaj piscicol deoarece aceştia desfășuraseră activități de pescuit comercial neautorizat, cu plase și unelte de pescuit interzise de lege. În ziua de 28 septembrie, în jurul orei 16.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu – I.T.P.F. Iași a observat, pe raza localității Cârja, o autoutilitară care se deplasa pe un drum agricol dinspre malul râului Prut către localitatea Cârja. Polițiștii au oprit autovehiculul pentru control, ocazie cu care au constatat că în mijlocul de transport se află trei bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 34 de ani. Întrebați despre prezența lor în zonă, aceștia au declarat că au desfășurat activitatea de pescuit în mai multe revărsări temporare ale râului Prut. În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, polițiștii au descoperit doi saci de rafie în care era cantitatea de aproximativ 25 de kg de pește viu de diferite specii și două unelte de pescuit comercial tip ava și tarabuc. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol. Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, iar peștele a fost redat mediului natural.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments