full screen background image

În 258 de unități de învățământ în care sunt organizate secții de votare, activitatea didactică se va desfășura online

În perioada 25 – 29 septembrie 2020, activitatea didactică în unitățile de învățământ din județul Botoșani desemnate secții de votare se va desfășura exclusiv online.  Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie 2010. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem on-line. Această decizie a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020. În această perioadă, activitățile didactice în unitățile de învățământ aflate în situația mai sus menționată se vor realiza conform metodologiei privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin OMEC 5545/2020. Menționăm că în județul Botoșani sunt 258 de unități de învățământ în care sunt organizate secții de votare. Procesul instructiv-educativ, „față în față” va fi reluat în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către Comitetul Județean Botoșani pentru Situații de Urgență, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments