„Ca urmare a faptului că prefectul județului Suceava, Alexandru Gheorghe Moldovan, nu și-a îndeplinit atribuțiile cu privire la demiterea aleșilor locali care au trecut la alt partid politic înainte de alegerile locale, Organizația PSD Suceava i-a făcut acestuia o plângere penală pentru abuz în serviciu.”, au anunţat, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii social-democraţilor suiceveni. Aceştia au amintit că, în contextul alegerilor locale din data de 27 septembrie 2020, primarii localităților Frumosu, Moara, Ulma, Frasin, Stulpicani, Ostra, Stroiești, Păltinoasa și Valea Moldovei, care dețineau funcțiile de primar obținute pentru mandatul 2016 – 2020 pe listele de candidați ale PSD Suceava, au ales să se înscrie în rândul formațiunii politice PNL Suceava și să candideze pe listele acestui partid pentru funcțiile de primar. Legea prevede că, în asfel de cazuri, atunci când aleșii trec la alt partid decât cel pe listele căruia au fost votați, acestora le încetează mandatul de drept înainte de termen, prin ordin al prefectului. „În ciuda sesizărilor făcute în mod repetat de PSD Suceava cu privire la existența acestor situații și a demersurilor legale făcute pentru a fi rezolvate, actualul prefect a preferat să le ignore interpretând și aplicând legea după bunul plac. Interesant este că atunci când discutăm despre trecerea primarilor de la PSD la PNL, prefectul Alexandru Moldovan nu aplică legea, dovedind mai degrabă că este servitorul supus al dlui Gheorghe Flutur, nicidecum garantul legii în teritoriu. În schimb, atunci când vine vorba despre „execuția” primarilor PSD, sau al altor formațiuni politice, acesta nu ezită să-și amintească de atribuțiile sale legale, o dovadă a duplicității sale fiind ordinul de încetare a mandatului înainte de termen pe care l-a dat fostului primar al orașului Vicovul de Sus, Gheorghe Schipor. Dacă acesta ar fi fost de la PNL, sau ar fi trecut la PNL, sigur ar fi fost și la ora actuală în funcție.”, au mai spus cei de la PSD Suceava.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava PSD Suceava i-a făcut prefectului Moldovan o plângere penală pentru abuz în serviciu
PSD Suceava i-a făcut prefectului Moldovan o plângere penală pentru abuz în serviciu
sept. 14, 2020
Articolul anteriorIohannis – mesaj pentru elevi la începerea şcolii: Fiecare veţi avea ocazia să fiţi un supererou
Articolul următorGuvernul aprobă luni prelungirea stării de alertă. Noi măsuri de relaxare vor fi luate