full screen background image

Gradină senzorială pentru preșcolarii de la Gradinița cu Program Prelungit 26 din Iași

În cadrul unui proiect european, miercuri, 9 septembrie, a fost inaugurată o nouă grădină senzorială. Aceasta a fost amenajată în incinta Grădiniței cu Program Prelungit 26 și va deveni un spațiu de învățare experiențială pentru cei 220 copii care frecventează instituția amintită. „Pe 14 septembrie va suna din nou clopoțelul. Este un clopoțel tăcut, cu mască, care ne va încurca destul de tare în ceea ce privește procesul de educare a copiilor noștri. Atât profesorii, cât și elevii și părinții ar fi vrut să fie altfel, dar ne vom adapta și vom încerca să oferim copiilor noștri condiții cât mai apropiate de cele normale. Cred că acolo unde există implicare, va exista și succes”, a declarat primarul Mihai Chirica. Conceptul a fost dezvoltat în cadrul Proiectului Erasmus+ TELESPA (Teaching Learning Spaces Competence From Early Childhood Education), coordonat de Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, alături de parteneri precum: Școala EuroEd – Iași, Institutul Politehnic din Bragança – Portugalia, Universitatea din Riga și Grădiniţa „Austrina” din Riga – Letonia, Universitatea Ege și Şcoala Primară Anafartalar din Izmir – Turcia. „Acest proiect este unul inovator întrucât dezvoltă foarte multe beneficii importante asupra copiilor. În contextul acesta pandemic, în care este nevoie de o distanțare fizică a preșcolarilor în spațiul grădiniței și în afara acesteia, această grădina senzorială, dezvoltată printr-un proiect european, este o oportunitate extraordinară pentru dezvoltarea acelor competențe și abilități ale preșcolarilor în mediul natural. Știm foarte bine că dezvoltarea copilului începând de la vârstele mici generează beneficii la vârsta școlară și la vârsta adultă. Doamnele educatoare vor asigura pentru toți preșcolarii acestei grădinițe cadre de desfășurare a activităților care până mai ieri se desfășurau în spațiile înguste, relativ strâmte, dacă ne raportăm la distanțarea fizică pe care trebuie să o respectăm în acest context. Vor fi stimulate astfel toate simțurile, pornind de la cel vizual și tactil”, a afirmat Genoveva Farcaș, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Iași.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments