full screen background image

Primarul Tătar vrea retragerea municipiului Rădăuți din Asociaţia Judeţeană pentru Apă şi Canalizare

Primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar, a demarat procedurile de retragere din Asociaţia Judeţeană pentru Apă şi Canalizare (AJAC) Suceava „Intrăm în linie dreaptă în ceea ce privește retragerea din AJAC, respectiv scoaterea ACET de pe piața rădăuțeană.”, a anunţat Tătar. „Am fost întrebat de ce am așteptat 4 ani pentru a începe acest demers. Răspunsul este unul cât se poate de simplu: începând din 2016 trebuia să înceapă faza a II-a a mult trâmbițatului program cu finanțare europeană, prin care orașul beneficia de o extindere a rețelelor de apă și canal. Se pare că va rămâne în continuare la nivel de promisiune astfel încât, nu mai vad niciun beneficiu de pe urma acestei asocieri. Din contră, singurii beneficiari ai acestei asocieri sunt cei de la Suceava, toate veniturile ACET fiind direcționate în acea direcție.”, a precizat primarul de Rădăuţi. Tătar a precizat că dorința de a retrage municipiul Rădăuți din Asociaţia Judeţeană pentru Apă şi Canalizare Suceava vine după numeroasele discuții pe care le-am avut cu locuitorii orașului, care cred că ACET oferă servicii de foarte slabă calitate. Primarul a amintit că, o dată la 5 ani, ACET avea obligația de a negocia structura prețurilor și tarifelor, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Tătar îi acuză pe cei de la ACET că au încălcat și alte clauze din contract, cum ar fi aducerea terenului la starea inițială după efectuarea unor lucrări de reparații sau intervenții sau faptul că faptul că nu pun la dispoziție documentele necesare calculării redevenței anuale care trebuie achitată la bugetul administrației locale. În plus, Tătar consideră inacceptabilă facturarea unor pierderi de 60% în rețeaua de apă, pe fondul lipsei totale de investiții a ACET în modernizarea sistemului existent în Rădăuți. „Nu vom mai permite să fim furați și să avem parte de servicii sub orice critică”, a concluzionat Nistor Tătar.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments