full screen background image

VIDEO Accident teribil la Raliul Iaşului. Maşina unui cunoscut pilot italian s-a răsturnat şi a luat foc

Ediţia de anul acesta a Raliului Iaşului a fost marcată sâmbătă, 5 septembrie, de un accident teribil. Maşina cu echipajul Simone Tempestini şi Sergiu Itu a fost distrusă. Tempestini şi copilotul său erau la cea de-a doua probă a Raliului Iaşului atunci când maşina în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori. Ulterior, autoturismul a luat foc. Tempestini şi Itu au scăpat nevătămaţi. „Din păcate aşa s-au terminat lucrurile pentru noi aici. Cel mai mare accident din cariera mea, dar SUNTEM OK, asta contează. Vom reveni mai puternici. Îmi pare rău, toată lumea”, a scris Sergiu Itu pe Facebook. Era un traseu de 15,5 kilometri, pe parcursul căruia, la un moment dat, pilotul a pierdut controlul, în timp ce încerca să facă o frânare la limită. Maşina lui Tempestini valora aproximativ 300.000 de euro. „Cei doi piloţ sunt teferi şi asta arată încă odată că deşi motor sportul e periculos, în maşinile de concurs sportivii sunt extrem de bine protejati. Şi vin din nou cu recomandarea pentru toţi pasionaţii de motor sport să practice acest sport doar în condiţii de siguranţă, în timpul competiţiilor sportive şi nu pe drumurile publice. Cei doi piloţi sunt teferi şi cu siguranţă la urmatoarea etapă vor fi prezenţi la start”, a spus Norris Măgeani, preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. FOTO Sergiu Itu / Facebook
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments