full screen background image

NEAMŢ ART FESTIVAL se desfășoară în condiții de siguranță impuse de pandemie

Anul acesta începutul de toamnă la Piatra-Neamţ a adus un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura, timp de patru zile, în timpul primului sfârşit de săptămână al lui Răpciune: de joi, 3 septembrie şi până duminică, 6 septembrie. NEAMŢ ART FESTIVAL se doreşte a fi un proiect care să revitalizeze, prin intermediul artelor, viaţa social-culturală a municipiului Piatra-Neamţ, mult afectată în această perioadă de pandemie. Astfel, în  centrul istoric al municipiului – Curtea Domnească, pentru copii se vor desfăşura zilnic, în perioada 3-6 septembrie, ateliere creative caligrafie, pictură, modelaj lut, precum şi un spectacol de teatru de păpuşi. Tot cei mici vor fi beneficiarii unei lansări de carte, cea mai nouă apariţie la Editura „Nona” . Intrarea se face pe bază de invitație în limita locurilor disponibile, iar invitațiile se găsesc la sediul Centrului pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” Neamț,str. Ștefan cel Mare nr. 3A. Participanților le va fi verificată temperatura la intrare, iar accesul va fi permis numai cu condiția purtării măștii care pot fi puse la dispoziție de organizator. Purtarea măştii este obligatorie pe toată durata evenimentului.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments