full screen background image

Tragedie la Manoleasa

Un adolescent de 16 ani, din comuna Manoleasa, dat dispărut de către familie a fost găsit decedat în fântâna din curtea casei părintești, de către pompieri. Părinții au sesizat lipsa baiatului în această dimineață și l-au căutat prin curte. Lângă fântână au găsit tableta și șlapii, moment în care au solicitat sprijinul pompierilor. Apelul de urgență a fost înregistrat puțin după ora 08.00. La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Garda de Intervenție Săveni, Detașamentul de Pompieri Dorohoi, cu accesorii specifice, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Unul dintre pompieri a coborât în fântâna adâncă de cca. 20 de metri și, ajutat de ceilalți colegi, l-a adus la suprafață. Din nefericire, echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments