full screen background image

25 lei / familia de albine pentru apicultorii afectați de vremea nefavorabilă din perioada primăverii

În Monitorul Oficial 792/31.08.2020 s-a publicat Hotărârea de Guvern nr.716 pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2020 asupra sectorului apicol ”. Beneficiarii schemei de ajutor de minimis sunt: – apicultori, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii; – apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.182/2016; – apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.  Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii : a) să aibă familii de albine înscrise în Baza de date naţională apicolă la data 1 martie 2020, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor; b) să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţeană.   Beneficiarii depun la Direcţia pentru agricultură judeţeană Botosani o cerere însoţită de următoarele documente: a) copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială şi o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal; b) copie a atestatului de producător în cazul beneficiarilor persoane fizice; c) copie a certificatului de înregistrare la registrul comerţului/Registrul naţional al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică; d) dovadă cont activ bancă/trezorerie; e) copia documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară, eliberat de către Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţeană pe a cărei rază teritorială se desfăşoară permanent activitatea stupinei.  Cererile si documentele însoțitoare se depun la Direcția pentru Agricultură Județeană BOTOȘANI, până la data de 15 septembrie 2020, inclusiv.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments