full screen background image

Prima vacanţă la mare pentru sute de copii nevoiaşi din Iaşi

Preotul Dan Damaschin aduce zâmbete pe feţele copiilor care provin din familii defavorizate. Anul trecut, le-a promis celor mici că vor merge împreună la mare. Şi s-a ţinut de promisiune chiar şi în contextul pandemiei de coronavirus. Cei mai mulţi dintre ei nu au avut până acum această şansă, pentru că părinţii lor nu îşi permit o asemenea excursie. Însă părintele Dan Damaschin din Iaşi, cunoscut pentru felul în care ajută numeroase familii sărmane, a reuşit să facă o minune şi să-i ducă pe litoral. „222 şi încă de copii la malul mării, zice lumea, nu-i de ici colea. Treziţi, spălaţi, rugaţi, hrăniţi, marinaţi, ciocalizaţi, citiţi, iarăşi hrăniţi, un pic culcaţi, covrigăraţi, bronzaţi, aerosolaţi, cinaţi, serbaţi, indulciţi, binecuvântaţi şi aspru vegheaţi… Cam aşa trece o zi de tabără la malul mării, cu gândul că acasă mă aşteaptă încă vreo 7000 ce aşteaptă a fi îmbrăcaţi de şcoală. Slavă Domnului Hristos, până acum am izbândit”, spune părintele Dan Damaschin. Unii dintre ei sunt orfani. Alţii sunt bolnavi. Dacă în anii trecuţi principala grijă era să le asigure copiilor pălării şi loţiuni solare pentru a nu avea arsuri sau pentru nu a face insolaţie, anul acesta nelipsite sunt măştile de protecţie şi gelul dezinfectant. Excursia copiilor pe litoral a fost posibilă şi cu ajutorul donatorilor care îl sprijină pe preotul Dan Damaschin. Părintele Damaschin sprijină anual mii de copii. Toţi cei care vor să ajute pot să doneze în următoarele conturi: 1.Asociaţia ,,Glasul Vieţii” Cont: Banca Transilvania RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei) RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro) RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire) Cod Swift BTRLRO 22 2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternităţii ,,Cuza Vodă”(puneţi pe GPS Biserica Maternităţii ,,Cuza-Vodă” şi vă lasă exact unde trebuie); 3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com 4. Prin Poştă sau Curierat pe numele Bisericii Maternităţii ,,Cuza-Vodă”, Iaşi, str. Cuza-Vodă, nr. 34. 5. Pentru Western Union, RIA, avem rugămintea de a-l contacta pe părintele Damaschin pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments