full screen background image

​130 misiuni ale pompierilor botoșăneni, săptămâna trecută

În perioada 10 – 16 august a.c., pompierii botoșăneni au avut 130 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă 18 intervenții pe zi. Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a 16 incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru un num​​ăr de 90 persoane, salvarea a două persoane din medii ostile vieții, asigurarea măsurilor specifice de limitare și răspândire a pestei porcine africane, asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență pe timpul aterizării/decolării elicopterului SMURD, dar și pe timpul a două evenimente cu public numeros, salvarea unui animal (bovină) dintr-o groapă, precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, asanare fântâni și transport persoane supraponderale din apartamentele proprietate, la ambulanță).​​ Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 93 persoane. Cele 16 incendii s-au produs pe raza localităților Flămânzi, Dracșani (comuna Sulița), Ștefănești, Păltiniș, Trușești, Brehuești, Avrămeni, Botoșani,Havârna, Dobârceni, Dorohoi, Cristinești și Săveni. Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: foc deschis în spații deschise, fumat în locuri nepermise, scurtcircuit electric, sistem de gătit neizolat termic sau amplasat necorespunzător față de materiale combustibile și acțiune intenționată. Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total 91 pompieri militari și voluntari, dar și elevi și studenți aflați în p​r​actică. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 80.000 de lei. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 600.000 de lei. Cele mai multe evenimente cu foc s-au produs ca urmare a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale. Pentru prevenirea acestor incendiilor de vegetație uscată, I.S.U. Botoşani reaminteşte cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: –        obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării; –        obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului; –        informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă; –        realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului. Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments