full screen background image

Hramul Sanctuarului Maicii Domnului de la Cacica, sărbătorit pe 14 august

Episcopia Romano-Catolică Iași a anunțat că normele sanitare în vigoare permit desfășurarea liturgiilor în aer liber în limbile română, germană, maghiară și polonă, vineri și sâmbătă. Participanții vor trebui să respecte restricțiile promovate de autoritățile civile, în special purtarea măștilor de protecție, distanța fizică și spălarea mâinilor. Celebrările vor fi transmise în direct prin sistemul de transmisiuni video online al Episcopiei de Iași și pe canalul YouTube. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult cu care credincioșii intră în contact, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare. Chiar dacă nu va mai fi organizat pelerinajul ca în anii trecuţi, fiind o sărbătoare cu o atât de mare însemnătate pentru comunitatea din Cacica, se va celebra hramul „Adormirea Maicii Domnului” cu celebrările premergătoare solemnităţii după următorul program: Vineri, 14 august 2020 10.00 – Celebrare penitenţială 12.00 – Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a hramului, prezidată de părintele provincial al Fraţilor Minori Conventuali din România, Damian-Gheorghe Pătraşcu; 16.00 – Calea Sfintei Cruci; 18.00 – Sfânta Liturghie pentru tineri, seminarişti şi persoane consacrate; 22.00 – Priveghere mariană. Sâmbătă, 15 august 2020 06.00 – Sfânta Liturghie de dimineaţă (în română); 07.00 – Sfânta Liturghie greco-catolică (în biserică); 08.15 – Sfânta Liturghie în limba maghiară (la grotă); 09.15 – Sfânta Liturghie în limba polonă (în biserică); 09.15 – Sfânta Liturghie în limba germană (la grotă); 11.00 – Sfânta Liturghie solemnă pontificală a hramului, care va fi prezidată de Preasfinţitul Iosif Păuleţ, împreună cu episcopul emerit Petru Gherghel, generalul Ordinului Franciscan Carlos A. Trovarelli, pr. provincial Damian-Gheorghe Pătraşcu, cu preoţii din Bucovina şi din alte regiuni. Cei care vor participa la Hramul Sanctuarului de la Cacica, precum şi la celebrările premergătoare acestei sărbători, sunt rugaţi să se conformeze restricţiilor promovate de autorităţile civile: Reguli privind accesul şi desfăşurarea activităţilor 1. Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane. 2. La intrarea în lăcaşul de cult sau în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase persoanele sunt obligate să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziţie de organizatorii evenimentului religios. 3. În interiorul lăcaşului de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase este obligatorie purtarea măştii, astfel încât să acopere gura şi nasul. 4. Accesul credincioşilor care, după efectuarea triajului observaţional, prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură), nu este permis. 5. Se vor plasa, la loc vizibil, anunţuri scrise privind regulile de igienă şi distanţare fizică în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase. 6. La activităţile religioase din interiorul lăcaşului de cult şi din locaţiile unde se organizează slujbe, acolo unde este posibil, se organizează circuite separate de intrare şi ieşire, semnalizate explicit. 7. Slujbele oficiate de către personalul de cult, în aer liber (în curtea lăcaşului de cult), se desfăşoară cu menţinerea distanţei de 1,5 m între persoane. 8. Slujbele religioase desfăşurate în curtea lăcaşurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice. Măsuri sanitare specifice 1. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult cu care credincioşii intră în contact, acestea se dezinfectează după fiecare utilizare. 2. Se dezinfectează periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafeţele frecvent atinse (de exemplu, mânerele uşilor, balustrade, scaune). Persoane de contact: Pr. Adrian Blăjuţă (tel. 0766/689853) şi pr. Anton Mărăndescu (tel. 0230/237009, 0763/318635).
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments