full screen background image

Mihai Chirica va conduce Organizația Municipală a PNL Iași

Biroul Politic Judeţean al PNL Iaşi a decis ca organizaţia din municipiul reşedinţă să fie condusă de primarul Mihai Chirica, la cinci luni de la intrarea acestuia în formaţiunea politică. „Am pus şi pun mai presus de orice dezvoltarea Iaşului şi transformarea într-unul dintre cele mai puternice judeţe din România. De aceea, am ales să fac echipă cu primarul Mihai Chirica şi împreună să deblocăm şi să aducem fonduri, obiective vitale pe care nicio administraţie CJ-primărie nu le-a realizat până în momentul de faţă. Infrastructura rutieră, de utilităţi, educaţională si medicală a Iaşului şi a Moldovei au fost în ultimii 30 de ani doar o planşă frumos desenată doar în campaniile electorale” a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, ministrul Costel Alexe, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Iaşi. Deasemenea, Mihai Chirica susţine, prin intermediul aceluiaşi comunicat de presă, că în PNL a găsit un partener de încredere, care, alături de preşedintele Iohannis, poate pune Iaşul pe poziţia de pol regional de dezvoltare a Moldovei.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments