full screen background image

De luni, Blue Air va efectua curse de pe Aeroportul Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că Blue Air va începe mai repede operarea zborurilor de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava. Acesta a spus că după ce într-o lună de zile pe aeroportul sucevean au fost inaugurate trei curse internaționale la datele stabilite dinainte de pandemie, începând de luni, 10 august, Blue Air va începe să opereze zboruri către mai multe destinaţii internaţionale. Gheorghe Flutur a precizat că primul avion al companiei Blue Air care va ateriza la Suceava va fi cel care sosește de la Dublin, luni, la ora 7:00. Totodată, pe parcursul zilei de luni vor fi operate zborurile spre Londra (Luton) cu plecare la ora 8:35 și revenire la 15:45 și Bruxelles, plecare la 16:35 și sosire la Suceava la ora 22:35. Reamintim că Aeroportul <Ștefan cel Mare> Suceava va prelua zborurile companiei Blue Air de pe aeroportul din Bacău programate în perioada august-septembrie. Este vorba despre 6 curse spre 4 țări, astfel: Bruxelles (cu o frecvență de două zboruri pe săptămână – luni și miercuri), Dublin (4/săptămână – marți, joi, sâmbătă și Duminică), Torino (2/săptămână – marți și joi), Roma – Fiumicino (4/săptămână – marți, miercuri, vineri și sâmbătă), Milano – Bergamo (2/săptămână – miercuri și Duminică) și Londra – Luton (5/săptămână – luni, joi, vineri, sâmbătă și Duminică).
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments