full screen background image

Purtarea măștii, obligatorie și în spațiile publice deschise din Botoșani

Botoșaniul se va afla de sâmbătă, 1 august, pe lista județelor în care purtarea măștii devine obligatorie și în spațiile deschise publice. La nivelul județului Botoșani, în urma actualizării Planului de măsuri de protecție, obligații și restricții ce trebuie respectate de către populație, la propunerea Grupului de Suport Tehnic la epidemii, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență adoptă următoarele măsuri: Purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, după cum urmează: – Piețele agroalimentare, târgurile, oboarele, târgurile auto constituite la nivelul județului Botoșani, pe întreg intervalul orar de desfășurare – Zonele de aștepare (stații de autobuz, tramvai și peroane CF) – Pe întreg intervalul orar de desfășurare în zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje – Pietonalele constituite în municipii și orașe, în intervalul orar 18.00-22.00, după cum urmează: În municipiul Botoșani: pietonalele Unirii și Transilvaniei, strada Cuza Vodă (ăntre Calea Națională și str. Mihail Kogălniceanu), strada Marchian (între Bulevardul Mihai Eminescu și str. Cuza Vodă), bulevardul Mihai Eminescu (între str Prieteniei și str. Petru Rareș) și zona Centrul Vechi (Piața Revoluției) În municipiul Dorohoi: pietonalul Grigore Ghica și Cartierul Drochia În orașul Săveni: pietonalul str. 1 Decembrie, intersecția cu str. Tudor Vladimirescu  În orașul Darabani: pietonalul str. Pieței și zona pietonală str. Rătușanu  În orașul Flămânzi: centrul Civic- zona Primăriei  În orașul Bucecea: pietonalul Centrul Cultural Plaja “Marea Nordului” constituită pe malul Acumulării hidrotehnice Stânca- Costești, în orașul Ștefănești, va funcționa conform reglementărilor prevăzute pentru categoria plajelor. – Administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise stabilite potrivit aliniatului de mai sus afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective. „Chiar dacă la nivelul județului Botoșani am reușit limitarea și diminuarea infecțiilor cu coronavirus, în continuare trebuie să fim vigilenți, noi autoritățile pe de o parte, populația pe de altă parte și să respectăm măsurile stabilite prin hotărârile luate la nivel național”, a declarat prefectul județului, Dan Nechifor. Potrivit unui comunicat de presă semnat de Cancelaria Prefectului Botoșani, respectarea aplicării măsurilor prevăzute în hotărâre se urmărește de către instituțiile de pe raza județului Botoșani cu rol în acest sens.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments