full screen background image

Ziua Imnului Național, sărbătorită la Iași prin mai multe ceremonii militare

Ziua Imnului Național al României a fost marcată la Iași prin două ceremonii militare, prima desfășurată în Piața Tricolorului, iar cea de-a doua la sediul Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt”. Prima activitate s-a desfășurat în format restrâns, respectându-se măsurile specifice stării de alertă actuale. Au luat parte reprezentanții autorităților locale, iar din partea garnizoanei a participat comandantul Brigăzii 15 Mecanizată, colonel dr. Daniel Pop. În cadrul celui de al doilea eveniment, s-a prezentat un cuvânt despre semnificația zilei și au fost intonate imnurile pe care țara noastră le-a avut de-a lungul timpului, începând cu anul 1862 și până în prezent. Ziua Imnului Naţional al României a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie. Actualul imn „Deșteaptă-te române!”, ales în anul 1990, a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments