full screen background image

AUDIO Curs de dezvoltare a creativității, în aer liber

Zeci de cadre didactice din județul Botoșani participă la cursurile de dezvoltare a creativității în cadrul programului ”CreaFuture – Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”. Proiectul lansat în mediul online la finele lunii trecute a intrat în perioada de implementare. Este vorba despre un proiect transfrontalier între România (Botoșani) și Ucraina (Cernăuți) care se va derula pentru o perioadă de 12 luni, cu un buget aprobat de UE în valoare totală de 220.197 euro. Beneficiarul programului este Asociația B-Right Media din Botoșani care îi are ca parteneri în această provocare inedită pe: Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, Casa Corpului Didactic Botoșani și Liceul de Arta nr. 5 din Cernăuți. Luni, 27 iulie 2020, a început prima serie a cursului organizat în cadrul proiectului, cu participarea a 20 de cadre didactice de la Botoșani, care s-au înscris în prima serie.  A a doua serie, cu aceeași participare, va fi cursată la începutul lunii septembrie. Amănunte, ne oferă consilierul  de dezvoltare personală, Raluca Balascau:       Cursurile se desfășoară până pe 31 iulie 2020, în fiecare zi în intervalul 12:00 – 18:00.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments