full screen background image

Marius Bodea: „Oficial, sunt membru al Uniunii Salvaţi România”

Fostul preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, deputatul Marius Bodea, a anunţat, marţi, 28 iulie, că este oficial membru al Uniunii Salvaţi România. „Prezenţa mea în USR înseamnă, de fapt, continuarea asumării principiilor pe care le am în viaţă: onestitate, competenţă, verticalitate şi să fiu mereu în slujba cetăţenilor. Am ales USR după ce liderii partidului în care m-am format şi-au trădat la modul cel mai sfidător principiile prin racolarea pesedistului Mihai Chirica şi a mafiei din jurul lui. Nu am putut accepta acest compromis pentru că ar fi însemnat să îmi încalc propriile principii şi valori, ar fi însemnat să îi trădez, la rândul meu, pe toţi colegii şi pe toţi ieşenii care şi-au pus speranţa în mine. Am ales să fiu membru USR pentru că aceasta este alternativa reală la PSD şi la tot ceea ce înţelegem noi prin pesedism. Am găsit în USR o echipă de oameni oneşti, curaţi, energici, capabili să schimbe lucrurile în bine. Să fiu parte din USR mă onorează şi îmi dă elan să continui proiectul meu pentru Iaşi cu şi mai multă determinare”, a declarat deputatul Marius Bodea prin intermediul unui comunicat de presă. Declaraţia a fost făcută după ce într-un comunicat de pe 19 iunie reprezentanţii filialelor ieşene ale USR şi PLUS au anunţat că „rezultatele negocierilor încheiate la Iaşi sunt: candidatul unic al Alianţei pentru funcţia de primar al Municipiului Iaşi va fi candidatul propus de USR, Cosette Chichirău; candidatul unic al Alianţei pentru funcţia Preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi va fi candidatul propus de USR, Marius Bodea”.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments