full screen background image

152 de locuri pentru cei 200 elevi din județul Suceava rămași nerepartizați după prima etapă de admitere la liceu

Cei 200 elevi din județul Suceava rămași nerepartizați după prima etapă de admitere la liceu mai au la dispoziție 152 de locuri. Cererile de înscriere trebuie depuse în această săptămână la unitatea școlară de proveniență. În municipiul Suceava mai sunt 23 locuri libere la Colegiile Spiru Haret, Mihai Eminescu, Dimitrie Cantemir, Ciprian Porumbescu, Petru Mușat, Alexandru Ioan Cuza, Samuil Isopescu, de Industrie Alimentară, Liceul cu Program Sportiv și Seminarul Teologic Liceal Ortodox. În județ mai sunt disponibile locuri la Colegiile Vasile Lovinescu Fălticeni, Alexandru cel Bun Gura Humorului, Andronic Motrescu și Tehnic Rădăuți, Dragoș Vodă și Silvic Câmpulung Moldovenesc, Lațcu Vodă Siret, precum și la liceele din Dorna Candrenilor, Broșteni, Cajvana, Dumbrăveni, Pârteștii de Jos și Vicovu de Sus. Repartizarea candidaților se va face în perioada 31 iulie – 3 august.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments