full screen background image

Activităţile de examinare şi de preschimbări permise de la Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, suspendate temporar

Instituția Prefectului- Județul Suceava informează cetăţenii cu privire la suspendarea temporară a activităţii de examinare la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, precum și a activității de preschimbări permise, care se desfășoară în aceleași birouri. De asemenea, se suspendă temporar și înregistrarea dosarelor candidaţilor pentru susţinerea probei teoretice în vederea obținerii permisului de conducere și programarea pentru susţinerea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere. Măsura menționată a fost dispusă în conformitate cu prevederile Legii nr. 136/ 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătatii publice în situații de risc epidemiologic și biologic, precum și prevederile Ordinului nr. 1309 al Ministrului Sănătății privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2. În aplicarea art. 4 alin. 6 și alin.7 din Ordinul Ministrului Afacerilor Inteme nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 275 alin. (1) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Prefectul județului Suceava a emis ordinul potrivit căruia începând cu data de 24 iulie 2020 se suspendă temporar activitatea Compartimentului Permise de conducere și examinări din cadrul Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor. Reluarea acestor activităţi se va aduce la cunoștinţă publică în termen útil, la o dată ulterioară, prin intermediul site-ului Instituției Prefectului- Județul Suceava- www.sv.prefectura.mai.gov.ro.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments