full screen background image

O clădire importantă din centrul Iașului ar putea fi transformată în spital stomatologic

Ambulatoriul de Stomatologie Adulți și Policlinica (Casa Asigurării Meșteșugarilor – „Bolta”) ar putea fi transformate într-un spital stomatologic. Proiectul aparține Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” și ar urma să fie realizat în urma unui transfer al imobilului din administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” în cea a instituției de învățământ superior. Schimbarea administratorului imobilului menționat a fost votată în ultima ședință a Consiliului Local. UMF ar urma să reabiliteze, modernizeze și doteze spațiul menționat, aflat în proprietatea municipalității. Construcția are un regim de înălțime D+P+4E și are o suprafață desfășurată la sol de 5.247 metri pătrați și un teren aferent în suprafață de 2.392 metri pătrați. În prezent în spațiul menționat își desfășoară activitatea patru din cele mai importante discipline din planul de învățământ al Facultății de Medicină Dentară: disciplina de Chirurgie Dento-Alveolară, disciplina de Medicină Orală, disciplina de Prevenție Oro-dentară și disciplina de Stomatologie Comunitară. Săptămânal sunt instruiți practic și teoretic un număr de circa 1.000 de studenți și rezidenți, în spațiile din cadrul Ambulatoriului de Specialitate desfășurându-și zilnic activitatea 18 cadre didactice.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments