full screen background image

VIDEO. Spitalul mobil de la Iași, motiv de dispută electorală între PNL și PSD. Ministrul Sănătății și Ministrul Mediului, ținuți la poartă

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și ministrul Mediului, Costel Alexe, au fost ținuți duminică, 19 iulie, la poarta spitalului modular de la Iași, spital ce ar trebui să primească pacienții infectați cu noul coronavirus. Unitatea medicală se află de mai bine de patru luni în construcție. Cei doi miniștri au susținut, împreună cu prefectul Marian Grigoraș, o conferință de presă la Leţcani, la Transagropolis. În context, au spus că nu văd nicio evoluție în ceea ce privește noua unitate medicală. „Tocmai veneam de la Brașov, unde joi am vizitat un asemenea spital modular sau o asemenea secție exterioară a Spitalului Județean de Urgență, cu 28 de paturi la Terapie Intensivă și termen de predare, 21 august. Dacă acolo am avut ce vedea, astăzi ne uităm printre gratii și nu prea văd nimic”, a spus Nelu Tătaru. Întrebat dacă este normal să stea la poartă, ministrul Nelu Tătaru a spus că „nu e normal cât timp domnul (Maricel Popa – n.r.) vrea să transforme această entitate să trateze sănătatea românilor, dar cât timp e totul transformat politic, totul e posibil…” Maricel Popa, declarații preventive Pe de altă parte, în cursul dimineții de duminică, 19 iulie, într-o declaraţie de presă, șeful CJ Iași Maricel Popa a reproșat guvernului şi PNL că nu au sprijinit iniţiativa de construire a spitalului mobil de la Leţcani. De asemenea, președintele Consiliului Judeţean Iaşi a subliniat că punerea în funcţiune a spitalului „a intrat în linie dreaptă”. Spitalul este montat în proporție de 75% și va avea 250 de locuri, dintre care 100 la Terapie Intensivă.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments