full screen background image

Record de înscrieri la USV, în sesiunea de admitere iulie 2020

Pe 17 iulie 2020, s-a încheiat prima sesiune de înscrieri organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), în cadrul căreia, la cele 10 facultăți, și-au depus dosarele peste 3.900 de candidați. Studiile de licență, forma de învățământ la zi și la distanță, s-au bucurat de un mare succes în rândul absolvenților de liceu, însumând un total de 2831 de candidați, cu aproape 15% mai mulți decât în sesiunea iulie a anului trecut, o creștere semnificativă, care certifică atractivitatea ofertei educaționale a Universității. Rezultatul înscrierilor din această sesiune face dovada gradului mare de încredere de care USV se bucură în cadrul comunității, ca urmare a implicării constante, directe și necondiționate în problemele județului și ale regiunii, inclusiv în gestionarea contextului epidemiologic actual. Pe 20 iulie, între orele 13:00-16:00, candidații pot depune contestații, ale căror rezultate vor fi afișate pe 21 iulie. Reamintim tuturor candidaților că înmatriculările se fac în perioada 20-29 iulie (fără zilele de sâmbătă și duminică), iar rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iulie. În această primă sesiune de înscrieri, candidații au putut alege dintr-un total de 90 de specializări, fiind disponibile peste 2.100 de locuri bugetate și peste 2.500 de locuri cu taxă pentru programe de studiu din ciclul de licență, masterat și doctorat. Informaţii detaliate despre derularea procesului de Admitere 2020, actualizate constant, pot fi obţinute consultând pagina https://admitere.usv.ro/  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments