full screen background image

Președintele Iohannis a atacat la CCR legea prin care orice referire la identitatea de gen a fost interzisă în școli și universități

Președintele Klaus Iohannis a atacat vineri la Curtea Constituțională legea adoptată pe 16 iunie de Senat prin care a fost interzisă în școli, în universități și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, orice referire la identitatea de gen. ”Considerăm că legea dedusă controlului de constituționalitate contravine prevederilor constituționale referitoare la statul de drept, principiul separației puterilor în stat, respectiv la respectarea Constituției și a legilor, la principiul egalității cetățenilor în fața legii, asigurarea accesului la învățătură, protecția copiilor și tinerilor, prevederilor privind libertatea conștiinței, libertatea de exprimare și la interzicerea cenzurii, precum și la la autonomia universitară”, se arată în sesizarea transmisă de președinte Curții Constituționale. Legea votată pe 16 iunie de Senat interzice în școli “activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. Proiectul de lege a fost inițiat de senatorii PMP Lungu Vasile-Cristian și Pașcan Emil-Marius, iar amendamentul referitor la identitatea de gen îi aparține lui Vasile Cristian Lungu, absolvent al Seminarului Teologic din Zalău și licențiat apoi în Psihologie Specială în SUA, la Loyola University.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments