full screen background image

Parapantist transportat la spital, după ce s-a prăbuşit la Pătrăuţi

Miercuri seara, un parapantist, în vârstă de 40 ani, s-a prăbușit în timpul unui zbor, în zona Pătrăuți. Bărbatul – care este și instructor de parapantă – a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, cu multiple traumatisme. La locul accidentului se aflau și 2 elevi care nu au fost însă implicaţi, fiind audiaţi ca martori. Victima, conştientă, a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la UPU Suceava. Evenimentul este gestionat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi poliţişti de la Poliţia Transporturi, care fac cercetări pentru a se stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul, dar şi dacă zborul era autorizat.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments