full screen background image

VIITURA DE PE RÂUL PRUT A AJUNS PE TERITORIUL ROMÂNIEI

Viitura de pe râul Prut, formată pe teritoriul ucrainean, a ajuns, prin propagare pe teritoriul României. Vârful maxim al viiturii se află în acest moment la intrarea în țară. Astăzi, la ora 9.00 pe râul Prut la stația hidrometrică Oroftiana COTA DE PERICOL s-a depășit cu 176 cm, începând cu această oră nivelurile fiind în ușoară scădere, (+178 cm a fost valoare maximă înregistrată), la stația hidrometrică Rădăuți Prut s-a depășit cu + 50 cm COTA DE PERICOL și la s.h. aval Stânca Costești cu + 42 cm COTA DE PERICOL. Specialiștii de la Administrația Națională ”Apele Române” și de la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad estimează că unda de viitură va ajunge prin propagare la Rădăuți-Prut în următoarele 24 de ore. Echipele formate din personal tehnic de specialitate, personal deservent utilaje și munictor de la Sistemele de Gospodărire a Apelor Botoșani și Iași și de la Centrul de Intervenție Rapidă al A.BA Prut-Bârlad sunt pregătiți să intervină pentru apărarea împotriva inundațiilor în localitățile Oroftiana, Baranca și Rădăuți-Prut cu amplasarea liniilor de apărare în caz de nevoie (diguri de apărare din panouri mobile, saci cu nisip) pentru protejarea populației din zonele potențial inundabile. Specialiștii de la Administrația Națională ”Apele Române” au pregătit acumularea Stânca-Costești pentru a prelua unda de viitură de pe râul Prut. În acest sens angajații Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad prin Sistemele de Gospodărire a Apelor Iași, Vaslui și Galați monitorizează tranzitarea viiturii de pe cursul de apă Prut și supraveghează nivelurile şi debitele pe toate cursurile de apă şi la toate construcţiile hidrotehnice cu rol de apărare din administrare şi se monitorizeză în permanenţă situaţia din teren. Reamintim că este în vigoare CODUL ROȘU hidrologic emis de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor până în data de 26 iunie la ora 24:00, pe cursul de apă Prut – sector amonte Acumularea Stânca-Costeşti (judeţul Botoşani). Până astăzi la ora 12.00 a fost emise două avertizări hidrologice de fenomene imediate de COD ROȘU cu posibile depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râurile din bazinele hidrografice: Volovăț, Bașeu – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, județul Botoșani și pe râurile din bazinele hidrografice: Jijia – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Putreda – amonte S.H. Dângeni, Sitna – afluenții aferenți sectorului aval acumularea Cătămărăști – amonte S.H. Dracșani, Miletin – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Nicolae Bălcescu – S.H. Șipote, Bahlui – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Hârlău – amonte S.H. Podu Iloaiei. În funcție de cum evoluează situația vom reveni cu amănunte.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments