full screen background image

Prima producție a Teatrului Municipal Suceava în aer liber – „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”. Premiera pe 18 iulie

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță intrarea în producție a unui nou spectacol, care va avea premiera în data de 18 iulie 2020 – „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”, de Federico García Lorca. Montarea piesei este o premieră la nivel național. Mai mult, este vorba şi despre prima traducere în limba română a acestui text, sub semnătura Laviniei Seiciuc, lector universitar la Catedra de Spaniolă din cadrul Universității „Ștefan Cel Mare” Suceava. Piesa va fi şi prima producție a teatrului sucevean în aer liber. Spectacolul „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei” este realizat de regizorul Zalán Zakariás care a ales să lucreze pentru acest proiect cu artiștii Corina Grămoșteanu – scenograf și Csiki Csaba – compozitor. Zalán Zakariás este un regizor cu experiență, apreciat de lumea teatrală din România. Absolvent al studiilor de regie din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, a debutat cu spectacolul de absolvire „Copiii soarelui”, de Maxim Gorki. Zalán Zakariás a colaborat cu teatrul sucevean și în cadrul proiectului „Procesul comunismului prin teatru” – spectacol lectură, desfășurat anul trecut, în luna decembrie, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului. Dintre spectacolele montate de Zalán Zakariás amintim: „Testosteron” (Godot Café – Teatru – 2014), „Migraaanți sau prea suntem mulți în aceeași barcă” (2018), „Occident Express” (2019), „Revizorul” (Teatrul Tineretului Piatra Neamț – 2019). A colaborat cu Teatrul Național din Budapesta, Opera Maghiară din Cluj – Napoca, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Godot Café – Teatru București, Teatrul Szigligeti Oradea, iar penrtru o vreme a fost Director artistic la Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc. În prezent este angajat ca regizor la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe. Zalán Zakariás ne vorbește cu entuziasm despre spectacolul „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”: „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei este o poveste surreală, unde dragostea și lupta pentru voința liberă sunt două elemente foarte importante care înving toate obstacolele ce intervin pe parcurs în viața personajelor. De o adevărată candoare lirică, textul lui Federico García Lorca se bazează pe simplitate, fiind savurat în egală măsură de copii și de adulți.” Mesajul ascuns în fabuloasa poveste se adresează unui public <între 5 și 105 ani>, așa cum ne spune chiar regizorul, deoarece spectacolul nostru are nenumărate accente de comedie. „Când problemele financiare apar în familie, tatăl Rositei ia o decizie: Căsătoria este soluția! Rosita se căsătorește cu Don Cristóbal, mafiotul dintre noi, pentru a salva onoarea familiei. Însă lupta împotriva opresiei aduce diferite complicații în poveste. L-am putea numi, de asemenea, un joc distorsionat dintre Romeo și Julieta, în care complotul animalic din poveștile pentru copii dobândește caracteristici umane.” afirmă regizorul Zalán Zakariás. Regia artistică: Zalán Zakariás Autor: Federico García Lorca Traducere: Lavinia Seiciuc Scenografie: Corina Grămoșteanu Compozitor: Csiki Csaba Distribuție: Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Butnaru, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc. „Vă așteptăm, cu drag, la teatru, la prima producție în aer liber a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava!”, transmite Iulia VUERICH, Expert Marketing, Comunicare și PR în cadrul teatrului sucevean.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza