full screen background image

Doza de educaţie – Plină lumea de triști

Am citit de curând un articol, atrasă fiind, ca în multe alte dăți, de titlu. De data aceasta, tocmai pentru că mi s-a părut că nu avea legătură deloc cu realitatea: “De ce oamenii deștepți nu se supără niciodată”. Nu trebuie să vă repet zicerea din bătrâni “niciodată să nu spui niciodată”. Și cred că și autorul articolului o știe și tocmai din acest motiv și-a ales astfel titlul, gândind că în felul acesta va atrage mai mulți cititori. Bravo lui!… Mie, oricât de ușor mi-ar fi să scriu despre un subiect, mi-e tare greu să-i aleg titlul.

Dar uite la acest titlu cât de insipirat e!… În primul rând îi va atrage pe cei care știu că “niciodată” nu e de spus atunci când te referi la viitor. Și care vor citi mai departe măcar din amuzament și pentru a demonta mental acest “niciodată” din articol. Pentru că un om, oricât de deștept și puțin supărabil ar fi fost până la un moment dat, are toate șansele să se supere în viitorul despre care nu știe nimeni ce-i rezervă.

Îi va atrage și pe aceia care se simt deștepți, dar nu sunt, tocmai pentru că au considerat că știu deja o sumedenie de lucruri, suficiente pentru a-i încadra în această categorie. Și vor citi articolul pentru a înțelege ce-i lipsește unui deștept ca el pentru a nu se supăra niciodată.

Îi va atrage și pe aceia care nu se simt deștepți, dar care tind spre această stare, drept urmare încearcă să copieze din ceea ce au auzit sau văd la oamenii pe care ei îi consideră deștepți.

Trăgând linie, un titlu deși poate părea mediocru, este chiar foarte bun pentru că își atinge scopul. Acela de a atrage cititorii. Atâția câți au mai rămas prin spațiul online, neocupați doar cu aprecierea fotografiilor din care înțeleg mai mult, mai ușor, mai repede decât din lectura a orice.

Am povestit o grămadă despre titlu și n-am ajuns deloc la conținut. Credeți-mă însă pe cuvânt că merită chiar mai puțină atenție conținutul decât titlul. Pentru că e evident că ne supărăm cu toții câteodată, indiferent de indicele de inteligență dovedit. Important este să nu irosim prea des energie în această trăire și să nu o întreținem prea mult.

Căci e plină lumea de “triști”… așa cum spunea o prietenă și urmând raționamentul titlului menționat, aș putea crede că prea săracă în oameni deștepți.

Astazi în localitatea Dârmoxa – orasul Broșteni, ca urmare a precipitațiilor abundente, s-a produs surparea unui mal al DJ 174A, pe o porțiune de aproximativ 20 metri, circulația rutieră fiind întreruptă.

Echipele Direcției de Drumuri și Poduri și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava intervin în vederea remedierii și deschiderii circulației.

comments

comments