full screen background image

„Filme Pe Roate“

Echipa Maratonului Piatra Peste Vale din Piatra Neamț  organizează pe 27 iunie evenimentul „Filme Pe Roate “- o seară de film Drive in, în parcarea Sălii Polivalente! “Nu este nevoie să amintim de perioada de pe urma căreia încercăm să ne recuperăm. Ne-am dorit atât de mult să ne putem mișca, plimba sau deplasa în voie, să participăm la acțiuni care să implice și alte persoane. Astfel, prin seara noastră de film ne propunem să susținem comunitatea locală, să prezentăm un model de responsabilitate respectând toate normele de siguranță și nu în ultimul rând, să oferim publicului ocazia de a se simți bine și de a se bucura de magia filmului”, transmit organizatorii. Filmul va rula în intervalul orar 21:30 – 1:00 iar intrarea se va face pe baza unei donații minime de 10 lei de persoană. Accesul în parcare va fi posibil între 20:30 – 21:30. Organizatorii precizează că donațiile adunate în urma evenimentului vor fi folosite pentru a ajuta un caz umanitar din Neamț. Tema filmului, mai multe detalii, dar și surprize pregătite de organizatori vor fi anunțate pe pagina evenimentului de Facebook, respectiv pe paginile Maratonului „Piatra Peste Vale”. Organizatorii mai precizează că, în curând, vor fi postate formularul de înscriere și regulamentul atașat lui pe eveniment.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments