full screen background image

“Cuiburi de cărţi”, un nou proiect în muncipiul Suceava

“Cuiburi de cărţi” este un nou proiect ce se desfășoară în Suceava. Proiectul a luat naștere datorită Asociaţiei “Rădăcini și Aripi”, la iniţiativa Alexandrei Hlade, având și sprijinul Primăriei Suceava. Este vorba despre căsuțe din lemn, în miniatură, amplasate în parcuri și diverse locații din oraș, care adăpostesc cărți pentru toți cei care iubesc să citească, începând cu cele mai mici vârste, astfel încât aceștia să se poată bucura de lectură și în aer liber. Procesul este unul simplu. Cărțile aflate în cuib pentru a fi citite, pot fi împrumutate și returnate, iar dacă există dorința de a păstra o carte, aceasta va trebui să fie înlocuită cu alta. Proiectul este la început, iar momentan există 3 astfel de cuiburi (Parcul Lumea Copiilor din Obcini, Parcul Central și George Enescu, lângă farmacia Oana Maria), însă se speră că va fi îmbrăţișat de suceveni și că, în timp, aceștia vor ajuta la creșterea lui, astfel încât, să regăsim cuiburi de cărţi în cât mai multe locuri din municipiu.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments