full screen background image

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, membră a consorțiului universitar NEOLAiA

La începutul acestui an, la Praga, în cadrul unei reuniuni care a avut scopul de a dezvolta un proiect academic, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), împreună cu alți cinci rectori ai unor universități europene, a semnat acordul de colaborare pentru propunerea de proiect cu titlul NEOLAiA – Young Universities Empowering Regionally Rooted European Talents. Consorțiul este format din universități tinere, dinamice, localizate în regiuni mici și mijlocii din afara metropolelor, care reunesc peste 80.000 de studenți și 4.400 de cercetători și membri ai comunităților academice de la Universitatea Bielefeld (Germania), Universitatea din Creta (Grecia), Universitatea Jaén (Spania), Universitatea Ostrava (Republica Cehă), Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (România) și Colegiul de Stat Siauliai (Lituania). În cadrul consorțiului, USV propune să faciliteze accesul studenților suceveni la mobilități de formare și cercetare în cadrul universităților partenere, să dezvolte programe cu diplomă dublă, să implementeze pachete de dezvoltare antreprenorială, să întărească performanța înregistrată în cercetare și educație. Viziunea consorțiului universitar NEOLAiA este concepută în jurul ideii de a atinge obiective ambițioase, proiectate până în 2030, atunci când fiecare instituție parteneră se va putea prezenta ca o universitate europeană puternică, integrată, reprezentând un element principal al valorilor europene și al educației de înaltă calitate pentru toate regiunile universitare membre și care să contribuie substanțial la dezvoltarea comunității europene, precum și la creșterea nivelului mondial de cunoștințe. În atingerea obiectivelor, membrii consorțiului își propun: să responsabilizeze cetățenii pentru a preveni populismul; să adopte o strategie incluzivă pentru a descoperi talente ascunse; să încurajeze digitalizarea pentru a conecta Europa; să apere democrația pentru îmbunătățirea bunăstării; să manifeste curajul necesar pentru a controla provocările și mega-tendințele globale. Din delegația USV, care a participat la programul reuniunii de la Praga, a făcut parte rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, coordonatorul Serviciului de Relații Internaționale și Afaceri Europene din cadrul USV, conf. univ. dr. Carmen Chașovschi, și drd. Anamaria Bucaciuc. Aplicația NEOLAiA – Young Universities Empowering Regionally Rooted European Talents a fost depusă în luna februarie, în cadrul competiției de proiecte Erasmus+, organizată de Comisia Europeană, prin intermediul Agenției Executive pentru Educație, Audiovizual și Cultură. În prezent, se află în proces de evaluare, timp în care consorțiul lucrează, planificând viitoare acțiuni și făcând schimb de bune practici privind gestionarea provocărilor actuale.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments