full screen background image

Iași: O nouă ediție a „Marșului vieții”

Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Iași și Rabinul Josef Wasserman, președintele Fundației pentru Promovarea Evreilor Români din Israel, organizează o nouă ediție a „Marșului vieții”, eveniment deja tradițional de comemorare, în acest an, a 79 de ani de la Pogromul de la Iași. Evenimentul va fi transmis live și va avea loc duminică, 29 iunie 2020, ora 10.00, din Cimitirul Evreiesc din Iași, respectând toate măsurile de siguranță și reglementările în vigoare privind organizarea ceremoniilor oficiale. „În aceste zile în care comunitatea internațională este profund implicată în prevenirea și combaterea infectării populației cu noul coronavirus, gândul nostru se îndreaptă spre prietenii evrei care, în fiecare an, comemorau la Iași Pogromul care le-a răpit nemilos familiile și a lăsat o rană adâncă pe cartea de istorie a popoarelor noastre”, a declarat primarul Mihai Chirica. Iaşul a fost printre primele oraşe din România în care s-a stabilit comunitatea evreiască, deosebit de implicată atât în dezvoltarea comerţului, cât şi a artelor (primul teatru idish din lume, „Pomul verde”, a funcţionat la Iaşi, în zona actualului Parc al Teatrului), a medicinei, a ştiinţelor şi a patrimoniului arhitectural, fiind un oraș special pentru membrii comunității evreiești din România și Israel.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments