full screen background image

Continuă lucrările de refacere la Muzeul de Istorie Naturală din Iași. Valoarea proiectului: 2,8 milioane euro

La Muzeul de Istorie Naturală continuă lucrările de refacere şi consolidare a uneia dintre clădirile reprezentative pentru patrimoniul ştiinţific şi istoric al Iaşului. Proiectul beneficiază de finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 5 „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”. Valoarea totală a proiectului este de 13.312.194,47 lei, circa 2,8 milioane de euro, din care asistența financiară nerambursabilă se ridică la 13.033.757,96 lei, contribuția proprie din bugetul local fiind de 278.436,51 lei. Lucrările la Muzeul de Istorie Naturală se vor finaliza în cursul anului viitor şi sunt executate de asocierea Madbeton SRL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL în cadrul unui contract în valoare de 6.951.228,40 lei, fără TVA. Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi a fost înfiinţat în 4 februarie 1834, fiind primul de acest fel din Principatele Române. Instituţia muzeală deţine peste 300.000 de exemplare din colecţiile de insecte, moluşte, amfibieni, reptile, păsări, minerale şi plante. Interiorul clădirii care va fi reabilitată este compus din biblioteca Societăţii de Medici şi Naturalişti, sala de conferinţe a Societăţii de Medici şi Naturalişti, trei săli cu expoziţii de mamifere, două săli adăpostind colecţii ştiinţifice, o sală cu expoziţie de păsări, o sală cu expoziţie de nevertebrate inferioare, o sală cu expoziţie de nevertebrate şi insecte, o sală cu expoziţie mineralogie – paleontologie şi sala cu caracter istoric „Alexandru Ioan Cuza”. În ziua de 5 ianuarie 1859, într-una din sălile de la etajul imobilului a fost ales domn al Moldovei colonelul Alexandru Ioan Cuza, ceea ce a însemnat declanşarea procesului unirii Principatelor Române, preambulul creării Statului Unitar Naţional Român.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments