full screen background image

Doza de educaţie – Mai mult de la mine

De-a lungul celor peste douăzeci de ani de când lucrez cu copiii, mi s-a întâmplat să-i întâlnesc pe toți… cred. Și pe cei mai năstrușnici, și pe cei mai timizi, și pe cei creativi, și pe cei care funcționează doar în tipare, și pe cei sinceri, și pe cei care de mici știu să dea ocol adevărului.

Nu-mi stă în fire să-i judec prea aspru nici pe adulți, darămite pe cei mici. Singurul lucru pe care îl fac atunci când mă ciocnesc de răutate, invidie sau nepăsare, indiferent de vârstă, este de a găsi o explicație, găsind posibilul motiv al comportamentului pe care nu mi l-aș fi dorit în preajma mea.

Unii spun că nu e o filosofie prea sănătoasă de viață pentru zilele în care trăim și că ar fi mai corect să pun vina în dreptul individului și să trec fără să privesc în urmă.. Am încercat, dar nu-mi iese. Decât să irosesc energie cântărind și etichetând vina, prefer ca, atunci când nu sunt departe de astfel de persoane, să le privesc cu înțelegerea faptului că oamenii nu sunt toți minunați. Pentru simplul motiv că nu toți au avut experiențe minunate, pentru că nu toți au știut să găsească și minunea în oamenii pe care i-au întâlnit. Și pentru că au fost crescuți și educați mai puțin inspirat poate.

Mă gândesc că un adult, care nu știe să aprecieze efortul celuilalt, nu a fost lăudat în vremea copilăriei suficient, nici chiar atunci când i-au ieșit lucrurile bine. Că un adult violent este un fost copil căruia i s-a arătat prea des dușmănie. Că un adult lipsit de răbdare e cel care a nu a primit indulgență cu multă vreme în urmă. Și la faptul că un adult care îi judecă aspru și ades pe cei din jur a fost un copil care a fost criticat prea mult.

Și cum știu din experiență că să schimbi un adult e aproape imposibil – tocmai pentru că ceea ce face acum are rădăcini prea întortocheate și adânci în vremuri trecute – mă îndrept spre ceea ce creștem acum. Spre copiii de astăzi, care ar putea fi peste ceva vreme adulți mai puțin blânzi, mai puțin sinceri, mai puțin îngăduitori, frustrați de succesul altora și bucuroși de nereușitele celor din preajmă. Și-mi vine să trag de mânecă de fiecare dată adultul care sădește astfel de semințe în copii, fără să ia în calcul profilul viitorului tânăr, foarte probabil veșnic nemulțumit.

Știu că oamenii sunt diferiți și tocmai acesta e fascinația. Că ni s-ar străpezi dinții dacă toate întâlnirile din viața noastră ar fi doar miere și colorate în roz. Cu toate astea, parcă mi-aș dori sporit numărul celor care știu să se bucure și pentru alții, care au mai multă răbdare, critică mai rar, care își doresc mai puțin de la ceilalți și mai mult de la ei înșiși.

 

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza