full screen background image

Actorii Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava vor susţine spectacole în aer liber

Primăria Suceava va sprijini Teatrul municipal „Matei Vişniec”, a anunţat primarul Ion Lungu, potrivit căruia, din cauza crizei de sănătate publică generată de SARS-CoV-2, instituţia culturală nu a putut să funcţioneze normal. Lungu a spus că, în vederea acordării şomajului tehnic, s-au făcut demersuri la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, însă răspunsul primit a fost unul negativ. Lungu: „S-au făcut formele pentru a se merge în şomaj tehnic, în luna aprilie. Din păcate, aşa-i la noi, la români. Iniţial s-a spus că Guvernul României asigură acest şomaj tehnic, însă de la AJOFM am primit răspuns că primăriile sunt cele care trebuie să-l plătească. Însă, suntem dispuşi să subveţionăm în continuare activitatea teatrală”. Lungu a ţinut să îi mulţumească dramaturgului Matei Vişniec, care se implică în organizarea on line a proiectul „Starea de poezie” din intervalul 3-14 iunie, rugându-i pe suceveni să ia parte la reprezentaţiile în aer liber ale actorilor de la instituţia de teatru suceveană. Spectacolele urmează a fi ţinute cu respectarea condiţiilor de distanţare fizică. Lungu: „Astfel, se va ţine legătura cu iubitorii de teatru, însă, evident, aceste spectacole nu vor aduce bani. S-a pus atât suflet în această instituţie teatrală, şi ar fi păcat să nu o ajutăm în acest moment critic pentru toate instituţiile de cultură din România.”
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments