full screen background image

Polițiștii au împărtit zeci de amenzi

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au acționat în teren, în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine si siguranță publică pentru prevenirea și combaterea criminalității. În ultimele 24 de ore au fost aplicate 34 de sancțiuni  contravenționale în valoare totală de peste 42.000 de lei. De asemenea, polițiștii botoșăneni au organizat 6 acțiuni punctuale pentru prevenirea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică și pentru verificarea respectării prevederilor legale în contextul stării de alertă, astfel au fost legitimate peste 300 de persoane și verificate peste 70 de auto. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5000 lei.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments