full screen background image

Covid-19 Botoșani: Amendați pentru că nu aveau mască

Jandarmii botoșăneni au participat la misiunile organizate în contextul stării de alertă, independent și în cooperare cu efective din cadrul I.P.J. Botoșani. Pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție în vederea limitării riscului de infectare cu coronavirus, doi bărbați care ,,nu cred în COVID” – după spusele lor și nu purtau mască de protecție în hala de carne din Piața Centrală, respectiv într-un magazin din zona Centrului Vechi al municipiului Botoșani, au fost amendați cu câte 500 de lei. Purtarea măștii de protecție în spații închise este obligatorie pe durata stării de alertă, sancțiunea contravențională care poate fi aplicată fiind cuprinsă între 500 și 2500 de lei, conform prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments