full screen background image

Tur de forță a secretarului de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu la mai multe prefecturi din țară

După ieșirea din starea de urgență și relaxarea măsurilor restrictive privind circulația publică și reluarea activității din instituții, Gheorghe Sorescu a efectuat vizite de lucru în mai multe județe, pentru a face o evaluare a modului în care prefecții și comitetele județene pentru situații de urgență au acționat pe perioada crizei pandemice. “Am colaborat foarte strâns cu prefecții în toată această perioadă, 24 de ore din 24, în fiecare zi. Au fost extrem de multe probleme, pe care împreună le-am rezolvat sub presiunea timpului, a opiniei publice și a clasei politice, majoritatea dintre ele cu specific de noutate, pentru care nu existau dinainte norme sau proceduri. Au fost provocări la care ne-am adaptat din mers și am stabilit precedente de urmat pentru toată lumea. Am considerat însă că imaginea pe care o am asupra activității din județ, din punctul de comandă de la minister, poate fi întregită doar mergând în teren, discutând în detaliu, cu fiecare prefect în parte, cu primari și cu șefi de instituții. Încă sunt aspecte care necesită sprijin de la nivel central pentru rezolvare. Evaluăm, totodată, modul în care sunt aplicate și respectate măsurile din starea de alertă și în care instituțiile subordonate s-au organizat pentru reluarea activității cu publicul. Pot spune că, împreună, date fiind condițiile, am gestionat bine criza și sperăm să continuăm măcar în felul acesta, dacă nu mai bine“, a declarat miercuri, la Botoșani, secretarul de stat Gheorghe Sorescu, acolo unde a avut o întrevedere cu prefectul județului, Dan Nechifor. În ultima săptămână, oficialul MAI a mers în județele Prahova, Brașov, Mureș, Neamț, Ialomița, Călărași, Iași și Botoșani, în unele din aceste județe învestind în funcții și noii subprefecți numiți de Guvernul României.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments