full screen background image

Au început lucrările de asfaltare pe DJ 209A Mălini – Slatina

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat lucrările care se execută la Drumul Județean DJ 209A Mălini – Slatina, unde au început lucrările de asfaltare. Investiția, în valoare de 5 milioane de euro, este finanțată prin Programul guvernamental de modernizare a drumurilor, PNDL, cu termen de execuție martie 2021. Lucrările se execută pe o lungime de 12,3 Km, lățimea drumului va fi mărită de la 6 m la 8 m, se vor aplica 3 straturi de asfalt. Se construiesc 4 poduri, 29 de podețe noi și se reabilitează 4 poduri vechi. Pe o lungime de 2,5 km este nevoie de zid de sprijin și parapete. Se amenajează racordări cu 50 de drumuri laterale. „S-au executat în mare parte lucrările de consolidare și se intră în linie dreaptă cu asfaltările. Am cerut constructorului mobilizare maximă pentru ca lucrările să avanseze cât mai mult acum în perioada aceasta, când vremea este favorabilă. Actuala investiție face legătura mult mai ușor și va putea pune mai bine în valoare Mănăstirea Slatina.”, a precizat Flutur. El a ami anunţat că, săptămâna trecută, a depus la ADR N-E proiecte pentru modernizarea drumului Gura Humorului – Capu Câmpului – Valea Moldovei – Mălini, cu legătura spre Iesle – Borca, și a drumului Mălini – Cornu Luncii – Horodniceni – Fălticeni, cu propunere de finanțare cu fonduri europene. „La această dată se lucrează pe mai multe șantiere la drumurile din județul Suceava, la Boroaia, Hârtop, Vulturești, Mușenița, Pleșa, Stulpicani, Gemenea, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Bilca, Câmpulung Moldovenesc-Rarău, Panaci, Teșna etc. De asemenea, pe drumurile județene se execută lucrări de plombare”, a adăugat Gheorghe Flutur.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments