full screen background image

Slujba de înmormântare a IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor IPS Pimen va fi înmormântat, vineri, la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Slujba de înmormântare, oficiată la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, a început oficial la ora 12.00 şi a fost precedată de Sfânta Liturghie. Slujba este susţinută de Mitropolitul Teofan, ÎPS Teodosie şi PS Damaschin Dorneanul, împreună cu un sobor de preoţi. La slujbă participă credincioşi, autorităţi locale şi judeţene. ”Nădăjduim că, la pomenirea ce se va face la 40 de zile de la trecerea sa la cele veşnice, situaţia să fie cu mult îmbunătăţită şi restricţiile vor fi reduse, astfel încât să avem posibilitatea cu toţii de a cinsti aşa cum se cuvine pe acest vrednic Arhipăstor al Bisericii lui Hristos din Moldova”, a transmis Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, infectat cu coronavirus, a încetat din viaţă miercuri, 20 mai 2020, în jurul orei 0:50 la Institutul ”Matei Balş” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord. Slujba este preluată de pe pagina de facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:   Slujba de înmormântare a IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, precedată de Sfânta Liturghie – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava Slujba de înmormântare a IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, precedată de Sfânta Liturghie – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava Publicată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pe Joi, 21 mai 2020  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments