full screen background image

Parlamentul a încuviințat instituirea stării de alertă în România pentru următoarele 30 de zile

Camera Deputaților și Senatul, reunite în ședință comună, au încuviințat miercuri instituirea stării de alertă pe întreg teritoriul României, începând cu 18 mai, pentru 30 de zile. Înainte de ședință, Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au întocmit un raport favorabil  la proiectul de hotărâre, introducând mai multe amendamente la HG: –Guvernul, prin Ministerul Sănătăţii, să pună la dispoziţia autorităţilor publice locale necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ – teritoriale respective, potrivit deciziilor luate marţi de deputaţii din comisiile juridice. –Autorităţile publice locale exercită atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul unităţilor sanitare din subordinea lor, în condiţiile legii. Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat, în cadrul dezbaterilor generale din plenul Parlamentului, că sunt în curs de elaborare ordinele de miniştri prin care se vor implementa măsurile din Hotărârea de Guvern nr. 394/2020 privind instituirea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de zile.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments