full screen background image

Procentul persoanelor vindecate de coronavirus în judeţul Suceava este de 63%

În replică la articolele apărute în presă cu referire la numărul de cazuri confirmate pozitiv COVID-19, a deceselor și persoanelor vindecate, Direcţia de Sănătate Publică Suceava informează că, zilnic, acestea sunt raportate Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCI) Suceava. Aceste date sunt în permanență modificare adăugându-se noi confirmați, dar și vindecați, implicit numărul cazurilor active putând varia de la zi la zi. Important pentru cetățeni este să cunoască că procentul persoanelor vindecate luni, 18 mai 2020, este de 63%, față de 59%, în data de 14 mai 2020. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava actualizează permanent bazele de date și le comunică conform fluxurilor informaționale. Raportările la nivel național sunt un cumul de date provenite din mai multe surse: direcții județene de sănătate publică, laboratoare de analize și spitale. „În contextul zilei de 14 mai 2020, când se hotăra situația ieșirii din carantină pentru Suceava, a existat o disfuncție în comunicarea cu presa pe fondul multiplelor solicitări. Pentru evitarea pe viitor a situațiilor și declarațiilor confuze, vom redacta periodic comunicate de presă asupra evenimentelor importante asigurând astfel o bună informare a cetățenilor. Situațiile statistice sunt cele raportate de CJCCI și Grupul de Comunicare Strategică.”, a precizat directorul executiv al DSP Suceava. dr. Elena Manuela Trifan.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments