full screen background image

Doza de educaţie – Cu măsură

Mai este aproape o lună până la finalizarea cursurilor online din acest an școlar, pe care cu siguranță nu-l va uita nimeni.
M-am tot gândit și întrebat în perioada aceasta cum ar fi fost mai bine pentru elevi, pentru profesori, pentru părinți să fie aceste ultime luni de școală, în izolare cum e mai bine și pentru viitor.

Răspunsul a fost simplu la început, trebuie să recunosc. Pentru că da, am considerat interconectarea prin sesiuni video elevi-profesor extrem de necesară. Și da, m-a deranjat lipsa de implicare a unor profesori. Și m-a deranjat și mai mult faptul că, deși nu au intrat un minut să se vadă cu elevii, le-au trimis să-și listeze fișe de lucru cât să umple un roman de peste 100 de file… Însă, când profesorii au început să dibuiască cele necesare interconectării, a început să mă deranjeze în egală măsură și excesul de zel al unora. Care au făcut întâlniri online de 4 ori pe zi la clasa a II-a. Noroc că le expira întâlnirea după 40 de minute și mai aveau copiii timp să răsufle.

Și mă gândesc din nou că tare ne e greu să fim mulțumiți, să găsim echilibru… Și mie, și ție, și altora. Doar că, atunci când vine vorba de copii, al căror creier se modelează încă, extrem de plastic fiind, responsabilitatea adulților e mult mai mare.
Copilul de grădiniță n-ar trebui să petreacă mai mult de 30 de minute în fața ecranului. Cel de învățământ primar și gimnazial n-ar trebui să depășească 2 ore în fața lui. Cu toții ar trebui expuși la situații de învățare cât mai diverse. Doar că lecțiile online durează de multe ori peste 3 ore și se adresează în special celor care învață auditiv și vizual. Unde mai pui că celor 2-3 ore de învățat online li se adaugă jocurile online, li se adaugă vizionarea televizorului, chat-ul pe telefon și altele. Ce ne facem și cu cei care nu sunt auditivi sau vizuali? Cu cei care au nevoie să manipuleze obiecte pentru a învăța eficient? Cei care învață mișcându-se, foindu-se, experimentând practic?

Și iar spun… da, am simțit necesară conexiunea. Pentru că elevii au avut nevoie să se vadă cu colegii lor și altfel decât pe jocurile online. Au nevoie să le vorbească profesorul diriginte, învățătorul. La început despre cum e să treci printr-o astfel de situație, despre ce simți, despre cum ai putea îmbunătăți ceea ce simți, apoi despre cum ai putea să înveți în aceste condiții. Am încurajat conexiunea online atâta vreme cât însemna și o conexiune mică a sentimentelor, gândurilor, experiențelor, nu doar o transmitere de informații academice, iar timpul online e peste măsură.

Ceea ce îmi e din ce în ce mai clar, însă, privind spre viitor, e faptul că, vrând-nevrând, școala online e vitală… dar cu măsură. E necesar ca profesorii să intre cu naturalețe în spațiul virtual pentru a-și ajuta elevii, dar iarăși spun, cu măsură. În echilibru cu offline-ul de care ne este tuturor atât de dor și fără de care n-am fi compleți.

 

comments

comments