full screen background image

Ada Galeș: „Psihoterapia a fost munca mea cu mine”

Ada Galeș este actriță și a jucat pe scenele de la ARCUB, Teatrul Metropolis, Apollo 111 sau de la Teatrul Național din București. Dar Ada nu este doar actriță, ci inspiră lumea să vadă esența interiorului, să își privească schimbările cu blândețe și iubire, să privească lumea cu înțelegere. Am întrebat-o pe Ada Galeș despre actorie și dezvoltare personală, despre ceea ce o bucură și despre ceea ce face când nu mai poate. Nu puteau lipsi recomandările de carte, mai ales că a citit în perioada izolării și recomandările ne prind bine și după izolare.  Ce îți place cel mai mult în lumea în care trăiești? Hm. Cred că cel mai mult a ajuns să îmi placă perspectiva din care privesc lucrurile. A ajuns să îmi placă pur și simplu și în general mă străduiesc să mă concentrez pe lucrurile care îmi plac și pe ce pot să fac pentru mine și pentru lume. Încerc să nu am păreri despre lucrurile pe care nu la pot controla. Cum ai ajuns să îți împarți concentrarea între actorie și psihoterapie? Actoria e prioritară, mă bucură, mă incită, mă simt creativă și îmi place enorm meseria mea. În același timp, întotdeauna am crezut că suntem mai mult decât ocupația căreia îi dedicăm cel mai mult timp și că natura umana este creativă și curioasă și într-o continuă schimbare. Așa că mi-am permis mereu să fiu pasionată de lucruri adiacente meseriei mele. Psihoterapia a fost munca mea cu mine, anii ăștia, iar apetența pentru consiliere cred că a venit natural, odată cu interesul și curiozitatea față de mine și oamenii din jurul meu. Ce simți că umple partea de consiliere de dezvoltare personală, poate ceva ce actoria nu reușește? Habar n-am, nu simt că ceva lipsește, ca să fie umplut. Cred că sunt interesată de feluri diferite în care îmi pot aduce aportul față de mine și față de lume. Cât de mult te regăsești în domeniu? La fel de mult cum mă regăsesc când pictez sau când gătesc sau când scriu. Atenția pe care o acord uneia sau alteia ține și de conjunctura în care mă găsesc. Ceea ce mă face să continui este faptul că priesc confirmări de la oamenii cu care lucrez că într-adevăr le pot fi de folos în drumul lor către ei înșiși. Ce contează cel mai mult în relația cu oamenii? Ce culoare au emoțiile? Adevărul și felul în care mă raportez eu la relație. Încerc să fiu conștientă că înainte de orice contează să îmi fac eu bine partea mea de 50% din orice relație cu oricine/orice. Toate culorile. Nu cred că există emoții bune sau rele, perspectiva pe care o avem asupra lor și felul în care ne identificăm cu ele ne impactează viața. De exemplu: eu pot să fiu tristă, asta înseamnă că pot să experimentez o emoție de tristețe (care de cele mai multe ori e declanșată de un gând), care îmi poate declanșa un alt gând, care va declanșa acceși emoție sau alta. Dar. Dacă ajung să îmi înțeleg mecanismele, să le privesc obiectiv, pot ajunge la un moment dat să nu mă mai identific cu emoția respectivă ci doar să îi dau spațiu să apară și să dispară. Când simți că nu mai poți, ce faci? Mă opresc. Mă ascult. Mă întreb cum și ce am neglijat și ce încearcă corpul și mintea mea să îmi spună. Mă întreb ce am nevoie în prezent. Mi-e foame? Mi-e sete? Respir suficient de profund? Stau suficient de comod? Și după ce am evaluat și am avut grijă de nevoile mele primare, mă pot întreba, în funcție de caz dacă: îmi acord suficientă încredere? Mă las să fiu curioasă? Ce anume aprinde motoarele pentru tine, ca să mergi mereu înainte, să le faci pe toate? Curiozitatea. Ce înseamnă iubirea pentru tine? Condiția primordială a vieții. E unul dintre subiectele mele preferate de cercetare, la care, perioada asta mă gândesc să-l ordonez în niște pagini scrise. Cred că forma pură de iubire e cea necondiționată și cred că dincolo de a învăța cum să relaționăm, avem nevoie și să învățăm cum ne gândim la iubire. Cred că undeva în mentalul colectiv, iubirea a fost înlocuită cu ideea de iubire și cu povești care doar ne apără de o posibilă suferință, împiedicându-ne să ajungem la ea. Ce ar trebui să ne spunem mai des? Respiră. Am încredere în tine. Ești în siguranță. Te prețuiesc. Te văd. Te aud. Te iubesc necondiționat. Cum faci când nu știi ce să alegi?  Îmi dau timp. Încerc să mă ascult. Nu mă forțez. Cred că știm deja orice decizie față de care avem dubii, doar că nu suntem pregătiți să o și luăm. Cred că e absolut în regulă să nu fim pregătiți și cred că singurul lucru pe care îl putem face e să căutăm să ne oferim încredere. Având încredere în noi, vom ști și să alegem. E lucrul pe care mă concentrez cel mai tare în ședințele de consiliere. Încrederea. Cred că fiecare știe ce e mai bine pentru el. Într-un sens foarte profund și generos, eu sunt acolo doar pentru a te asista în a-ți da seama. Care este regretul tău? N-am. Și nu e o iluzie sau vreo minciună pe care mi-o spun ca să mă simt mai bine. Sunt conștientă de greșelile mele și sunt sigură că multe din lucrurile pe care le cred acum, peste 10 ani o să mi se pară aberații. Dar înțeleg lucrurile astea, îmi înțeleg trecutul și înțeleg că nu poate fi schimbat. Înțeleg și că nu o să înțeleg niciodată tot. Nu aș vrea să schimb nimic din trecut și nu regret nimic. Sunt recunoscătoare. Cum arată cea mai fericită clipă? Aceea în care nu ai nicio așteptare și care e trăită așa cum e ea, în prezent. Ne recomanzi câteva cărți, care te fac pe tine să revii, să le recitești? Cu mare plăcere, o să vă scriu ce mi-a plăcut din ce am citit eu pandemia asta. Înainte…
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza