full screen background image

Nor de praf saharian deasupra Iașului

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Naționale de Meteorologie, începând din seara zilei de luni, 11 mai, circulația aerului deasupra Europei favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, către sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României. În aceste zone temporar era preconizat că va ploua. Depunerile de praf în România pot fi observate în zonele și în intervalele în care plouă, cu o probabilitate mai mare în noaptea de luni spre marți, 11 spre 12 mai, în vest, nord-vest și în centru, iar, îndeosebi în prima parte a zilei de marți, 12 mai, în zonele de deal și de munte, precum și în centrul și nord-estul teritoriului. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj. În același timp, astăzi, 12 mai, între orele 11.00 și 20.00, județul Iași se află sub o avertizare meteorologică de cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului și vijelii. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală în general, cuprinse între 80 și 100 km/h și vijelii. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie poate actualiza această informare prin avertizări de vreme severă imediată. Pentru sesizări la adresa Primăriei Municipiului Iași poate fi folosit numărul scurt 0232.984 sau numărul de centrală 0232.267.582. Eventualele sesizări legate de curățenia orașului pot fi făcute apelând la numărul de telefon al Salubris SA 0232.276.244. În ceea ce privește Servicii Publice SA, eventualele probleme (crengi rupte, copaci prăbușiți) pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.267.392. Pentru sesizarea oricărui incident care priveşte siguranţa cetăţeanului și ordinea publică, dispeceratul Poliţiei Locale Iaşi poate fi sesizat la numărul de telefon disponibil non-stop 0232.232.099.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza