full screen background image

Lucrări de reabilitare pe mai multe tronsoane de drumuri naționale din judeţul Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a invitat luni, la o întâlnire în teren, reprezentanții Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Iași. „Am discutat mai întâi despre amenajarea intersecțiilor șoselei de centură cu drumurile județene și comunale, unde se vor realiza sensuri giratorii. Sunt prevăzute a se executa șapte sensuri giratorii.”, a precizat Flutur. Președintele Consiliului Județean a anunţat că a avut şi o discuție telefonică și directorul CNAIR şi că are vești bune pentru județul Suceava. În acest an sunt prevăzute pentru drumurile naționale lucrări pe lungimi considerabile și de valori importante. Pe DN 2 Grănicești – Vama Siret, vor fi reabilitaţi 20 de km. De asemenea, vor fi reabilitate mai multe tronsoane din DN 17: Ilișești – Suceava (21 km), Pojorâta – Câmpulung Moldovenesc, Podu Coșnei – Vatra Dornei şi Bucșoaia – Gura Humorului. Vor mai fi lucrări de reabilitare pe tronsonul Sadova – Paltinu (8,7 km) și pe sectorul Păltinoasa – Solca. „Este nevoie să pregătim relansarea economică a județului, și mă gândesc acum în special la turism, pentru care este nevoie de aceste investiții în infrastructura rutieră”, a declarat Flutur.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments